Ce este important azi?

Este important să visezi
este important să îți hrănești copilul interior
nu uita să îi dai apă pisicii
este important să fii sănătos
este important să iubești – pe ceilalți, pe tine, lumea în care ești
contează mai puțin spre deloc ce ai pe tine și ce părere își fac ceilalți
contează chiar deloc ce fac ceilalți cu viața lor
este important să nu te pui de-a curmezișul în viața altcuiva decât ca să nu îl lași să cadă

este important să conștientizezi lucrurile bune pe care le ai
este important să apreciezi lucrurile pe care le ai și să te bucuri pentru ele – mai ales pe cele și pentru cele care nu sunt lucruri
este important să bei apă
este important să nu uiți despre povestea haioasă a atacului izmenelor albe pe care ți-a spus-o proful de istorie la o bere, la întâlnirea de 10 ani de la finalizarea gimnaziului

este important să îți amintești să îți îmbrățișezi mama înainte să ieși pe ușă

este important să mănânci cel puțin un fruct pe zi. dacă nu ai gastrită sau vreun ulcer sufletesc care ți-a ajuns până în stomac.
este important să te bucuri că ești în viață și că ești sănătos

amintește-ți să duci gunoiul!
este important să spui cu voce tare “mulțumesc!”
este important să te apreciezi știind că poți fi un om mai bun. apoi să fii un om mai bun.

este important să știi ce este important pentru tine.

Aruncă-mi din minte!…

M-am surprins fiind rea degeaba cu oameni pe care nici nu-i cunosc. Asta ne învață societatea, mass-media, revistele pentru femei și… noi. Asta ne învățăm noi între noi, dar și fiecare pe el însuși: să fim răi cu ceilalți, să ne comparăm cu ei, să găsim feluri în care le suntem superiori.

Încerc să mă corectez. Și-atunci mi-am strigat: bă! Oprește-te! El e frumos și fain și merită pe cineva mișto și fain. Dacă nu, nu e treaba ta să îi spui Universului ce merită el, că Universul se descurcă și singur! Ea e frumoasă! Tu ești frumoasă! Nu e o întrecere!

Tu ce chiloţi porţi?

Ziceam, când eram chiar mai tânără de-atât, că relaţiile sînt ca o pereche de şosete – pe unele le cârpeşti, pe altele le porţi până la epuizare, pe altele le schimbi chiar înainte de vreme pentru că îţi dai seama, cu puţin noroc, că o să pută.

Iaca, astăzi mă gândesc că o comparaţie cu atât mai potrivită este între relaţii, în general, şi chiloţi. Relaţiile, ca şi chiloţii, sunt intime. Numai tu poţi şti de câte ori poţi purta aceeaşi pereche de chiloţi, ce chiloţi se potrivesc cu care pantaloni, pe care chiloţi îi porţi la întâlnire şi aşa mai departe. Prin urmare…

N-are rost

N-are rost să ţinem scorul. Cine pe cine iubeşte mai mult? Cine pe cine respectă mai mult? Cine cui îi face mai multe favoruri?

Împăcată cu ideea

Sigur că o să existe în continuare capete ce nu vor putea percepe, dar există şi vor exista mereu minţi ce pot accepta ce am de zis.

RE: Petiţie “Fumatul Permis în Cafenele şi Baruri sau Delimitarea Spaţiilor – Semnează şi dă Share”

Thoamne feri, câtă răutate poa’ să fie în lumea asta şi câtă cruzime în inimile fraierilor de vor să nu se mai fumeze în baruri! Asta-i discriminare pură, frăţică! Cum, îmi FURI dreptul de a fuma într-un loc închis? Îmi FURI DREPTUL meu de cetăţean liber de a-i afuma şi intoxica pe cretinii de vor să iasă la o cafea în afara casei lor şi nu fumează? Stat muist şi discriminator! Idioţi răi nefumăcioşi! Huo!
Păi, măi deştepţilor, haideţi să vă spun o poveste, da’ pe scurt, că n-are toată lumea zile întregi de stat la citit articole pe net… 

’bout my friends

So I just found an old post I shared on Facebook (for some time now, Facebook does this great thing of reminding you what stuff you used to post on your timeline some years ago). It said “Having those weird conversations with your friend and thinking if anyone heard us, we would be put in a mental hospital”. 

Crazy cat lady, without the “lady” part

I just realised that this time last year I wrote an article about how you are what you feel like, and that day I was a basset. I do not need fur, and I do not need to be able to wash every inch of my body (except the scruff) to be a basset. I just am. It’s a state of mind.

Cariocă

Mereu mi-a fost frică de greşeli, la fel cum mi-a fost frică să mă lovesc. Deşi nu am căzut din copaci, nu m-au muşcat câini şi nu m-au bătut copiii în curtea şcolii, dintotdeanua mi-a fost frică de bube – bube pe corp, bube pe minte, bube pe amintiri. 

Anunţ publicitar

Am 1000 de minute în reţea, 100 de minute naţionale şi internaţionale*, 1000 de SMS-uri în reţea şi… probabil şi ceva mega de net mobil. Nu le folosesc niciodată pe toate. Avem cu toţii telefoane deştepte (uneori, mai deştepte decât noi înşine), avem considerabil mai multe mijloace de comunicare decât existau acum 20 de ani, avem baterie, şi semnal, şi credit, şi gratuităţi, şi timp. Dar nu mai avem comunicare.
Un status pe net (nici măcar nu contează dacă e Facebook, Skype, Yahoo!Messenger, Hi5, LinkedIn sau altă trăznaie) este felul în care afli că soră-ta a terminat facultatea, o poză publicată online e felul în care afli că cea mai bună prietenă se mărită, într-un grup sau într-o notificare sau într-un alt status se va scrie că va avea loc o petrecere a burlăciţelor, că X s-a tăiat, că Y are o relaţie nouă, că ţi-ai schimbat locul de muncă, oraşul în care locuieşti, că ai făcut schimbare de sex sau că ai vrea, că ai câine, că locuieşti din nou cu mamă-ta, că Luna e mai departe de Pământ, că ai murit.
Nu. Informaţiile importante nu ar trebui livrate aşa. Informaţiile importante despre cum decurge viaţa TA nu ar trebui împrăştiate în online, ci comunicate prin viu grai mâinii ăleia de oameni pe care îi îndrăgeşti şi care şi ei, la rândul lor, sunt interesaţi de ce se întâmplă cu tine.
Nu mai vreau să aflu despre prietenii mei dintr-un anunţ publicitar.
Restul… este spus de băiatul ăsta aici: