Împăcată cu ideea

Sigur că o să existe în continuare capete ce nu vor putea percepe, dar există şi vor exista mereu minţi ce pot accepta ce am de zis.

Acum 26 de ani şi aproximativ juma’ de an, se năştea o legendă. O legendă care, cel mai probabil, trebuia să se nască pe 30 decembrie, la un ceas târziu. În schimb, s-a născut pe 31 decembrie, la un ceas întârziat. Poate mulţi dintre voi nu au “norocul” să ştie la ce oră s-au născut, dar mama, eroul meu, născătoarea de legendă, ştie ora la care a născut fiecare copil. Pe mine m-a adus pe lume la 01:15 a.m. Aproximativ.
Fac pariu că, de fapt, soarta mi-ar fi fost să mă nasc cu vreo oră şi jumătate mai înainte, dar ceva din ADN-ul meu a zis: “ştii ceva? aici e cald şi bine, hai să mai stăm un pic”. Apoi, peste jumătate de oră, acelaşi ceva din ADN-ul meu a zis: “bine, să mergem. dar sigur n-am uitat nimic?” Jumătate de oră am căutat prin matcă indicii despre ce aş fi putut uita acolo. Nu era ca şi cum aş fi intrat cu vreun bagaj pe care să nu-l fi asimilat între timp! Nu, nimic de lăsat în urmă. Apoi, timp de 30 de minute m-am zvârcolit pe drum, gândindu-mă cu nostalgie la confortul irecuperabil din pântecul mamei, cu un soi de teamă la ce va fi afară, cu un fel de îndrăzneală uşor amuzată despre cum “există viaţă după ce te naşti?” şi alte idei d-astea filosofice de le ticluieşti cât eşti acolo, în ectoplasmă sau oricum s-o numi lichidul vieţii.
Şi, într-un final, m-am născut. Pe o altă dată decât ar fi trebuit, dincolo de sfertul academic, de jumătatea de oră masterandă, de ora doctorandă şi aşa mai departe.
Am întârziat în prima zi de şcoală şi la serbarea de la grădiniţă. M-am întors de pe nenumărate drumuri, fiind convinsă că am uitat ceva important – lucru adevărat, ori numai impresie; nici măcar nu contează.
M-am întors, mă întorc, mă voi întoarce. Şi-am să întârzii la nesfârşit. E firea mea şi nu mi-e ruşine cu ea. Compensez prin gânduri bune, zâmbete pentru străini, complimente pentru prieteni, glume mai mult sau mai puţin reuşite, idei îndrăzneţe, avânturi, îmbrânceli, încurajări, dojeneli şi alte lucruri dintr-astea pe care le fac inconştient oamenii atunci când le pasă de soarta lumii şi de soarta nenorociţilor din jurul lor.
Într-un final… de fapt, nu. Cu mult înainte de final, sunt împăcată cu ideea: sunt o întârziată. Şi-am să continuu precum sunt: încercând mereu să fiu la locul potrivit, la momentul potrivit, dar sigură că nu am uitat nimic important, că nu stric nimic în drumul meu şi că duc cu mine cele mai bune energii cu putinţă.
Şi, la o adică, unde ne tot grăbim?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: