Misterele vocabularului

Limba româneşte este greu. De-a lungul vremii, mi-am luat vreo două şuturi metaforice şi de la DEX şi de la DOOM. Şi-aş fi zis că suntem prieteni… Dar nu m-am supărat pe ei, e fiecare cu treaba lui şi fiecare face ce ştie mai bine.

Totuşi… eu am câteva nelămuriri legate (păi cum adică legate? Cum poţi lega ceva abstract?) de cuvintele pe care le folosim zi de zi.

Dacă marţi şi miercuri încep amândouă cu “M”… de ce nu încep la fel toate zilele săptămânii? Doar toate încep dis-de-dimineaţă, au trei părţi şi se încheie la miezul nopţii. De ce nu s-ar numi zilele săptămânii “muni”, “marţi”, “miercuri”, “moi”, “mineri” (cu accent pe primul “i”, precum ne-am obişnuit), “mâmbătă” şi “muminică”. Unele chiar ar suna mai drăguţ!

De ce am împrumutat şi am dezvoltat cuvinte de la toate naţiile lumii? De la maghiari, de la slavi, de la greci, de la englezi, de la francezi, de la nemţi, de la bulgari… Noi nu suntem în stare să inventăm cuvintele noastre sau ce?

Apoi… de ce nu fac animalele aceleaşi sunete în toate limbile? De ce câinele, de exemplu, nu face “ham-ham!” şi în japoneză? Tot câine e, latră la fel… de ce tre’ să zică “bark!”, “meong!”, “wong!”, “blaf!”, “voff!” şi aşa mai departe?

Şi apoi: un câine din Antarctica s-ar înţelege cu un câine din România? Practic, latră la fel, dar dacă nu latră chiar la fel?

De ce numim grupurile de animale diferit? De ce păsările zburătoare trebuie să fie în stol, păsările nezburătoare în cârd, oile în turme, câinii şi lupii în haite şi albinele în roi? De ce nu se pot strânge, pur şi simplu, în bande sau în gaşcă? Între ele, toate animalele sunt de gaşcă. De ce trebuie să fie… “de stol”?

De ce excrementele au denumiri diferite? Excrementelor oamenilor le spunem “căcat” (cu diferite variante de accente şi uneori înlocuind “ă”-ul cu “â”), “rahat” sau “scaun” (pe asta nu am înţeles-o niciodată), excrementelor copitatelor le spunem “balegă” sau “bălegar”, iar excrementelor păsărilor le spunem “găinaţ”. Păi dacă tot există “găinaţ” de ce nu există şi “răţaţ” sau “mierlaţ”? Sau de ce nu se numesc toate cadourile parfumate, pur şi simplu, “caca”?

De ce există cuvântul “maimuţă”? Există şi “maipuţinmuţă” sau “iuniemuţă”? Nu. Şi atunci maimuţele de ce nu se numesc “muţe” şi atât? De ce există cuvântul “a se răsti” dacă nu există şi cuvântul “a se ti”? Cum poţi să te răs-teşti dacă nu poţi, întâi, să te teşti? De ce există cuvântul “vi(‘)peră” dacă nu există şi cuvântul “pleciperă”? Şi cum adică să vii pe “ră”? Ce este acela un “ră”?

Oasele mâinilor se numesc “carpiene”, iar oasele din laba piciorului se numesc “tarsiene”. Păi munţii Carpaţi există, dar de munţii “Tars” sau munţii “Tartici” cine a auzit? Măcar de se numeau… oase “danubiene” sau “campesene” (de la Dunăre sau de la câmp)?

Şi, în final… cum se numesc copacii care fac ciori?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: