Fugi!

Uneori, mă aflu în locuri unde nu vreau să fiu şi unde, deci, nu trebuie să fiu. Iar atunci mă întorc către mine şi îmi spun: Fugi! Şi deschid mâinile cerului meu interior şi îmi suflu în palme, pentru a-mi da avânt. Iar apoi, fug. 

Fug ca o bezmetică, fug ca o descreierată. Tu nu îl vezi, dar este acolo, câmpul meu verde! În orizont, se văd creste de munţi. Cerul este senin. Iar în marea asta verde care îmi aparţine pe deplin pentru că am creat-o şi pentru că există numai în sufletul meu, sunt multe scântei de flori. Astăzi, florile sunt albăstrii. Mici şi albastre. Aşa sunt ele, nu le-am ales eu. Eu doar fug. Ochii minţii sunt închişi pentru ca omul de dincolo de aceste pleoape imaginare să poată fugi.

Nu vreau să fiu aici. Nu este vremea să fiu aici. Am să plec, să ştii că am să plec! Dar acum, acum doar îmi imaginez că închid ochii, că mă despart de mine şi că fug pe câmpul meu, pe prietenosul meu câmp verde. Nu mă dor picioarele şi nu mă biciuie iarba, nu mi se taie respiraţia, nu transpir, nu mă înroşesc. Doar fug.

S-ar putea ca mai târziu să vină şi ploaia. Va fi o ploaie caldă, cu picături mari şi va fi în continuare soare şi frumos. Şi eu voi continua să alerg. În zare, la poalele munţilor, florile sunt şi mai mici şi sunt albe. Le voi culege mâine.

Mă uit înapoi şi nu-i nimic, doar câmpul meu verde şi cerul meu senin. Nimic care să mă urmărească, nimic care să mă împiedice, nimic care să mă facă să vreau să mă întorc. Aşa că mă uit în cer, unde mă văd tot pe mine, de parcă aş fi într-o matrioşkă. Şi, când dau cu ochii de mine, îmi şoptesc: Fugi!

Azi sunt tot în faţa laptopului ăstuia trist cu mii de poze, cu oameni sau fără oameni, tot pe scaunul pe care am fost şi ieri, tot în micul vostru Paris… Nu-i nimic. Îmi voi crea propriul Paris. Şi va fi mai drăguţ chiar decât cel real, pentru că va fi al meu şi va fi lipsit de orice ar putea exista în lumea pe care o vedeţi şi voi, lipsit de tot ce m-ar putea supăra vreodată. Iar trecătorii, căci nu vreau un oraş pustiu, trecătorii vor zâmbi mereu. Aşa le trebuie! Şi voi opri primul copil cu ochii mari şi înstelaţi şi îi voi spune: fugi!  

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: