Chiar acum?

Cine ce poate?

Cu toţii putem să facem ceva, dacă ne dorim cu adevărat. Îi ziceam lui V. (da, ştiu că te simţi) că am văzut atâtea case şi că ştiu că se pot face atâtea lucruri încât nu mai ştiu ce aş vrea de la casa mea.  Dar aş vrea-o perfectă.  Şi mă gândesc cu groază că s-ar putea să nu o am niciodată. Să nu pot pune niciodată în aplicare ideile mele pentru casa mea. 

Şi apoi am plecat spre metroul meu cu ideea unui om dezamăgit care încearcă să îşi păstreze speranţa: dacă rămân la starea asta, nu voi reuşi niciodată, dar dacă, totuşi, reuşesc? Şi apoi au înflorit în mintea mea tot felul de proiecte, tot felul de idei – unele asociate cu imagini pe care le-am văzut pe internet, altele asociate cu imagini pe care îmi doresc să le pot crea la un moment dat.

Şi îmi dau seama: toţi oamenii sunt fericiţi atunci când sunt doar ei cu ei, când vorbesc cu ei înşişi, când împărtăşesc imagini perfecte pe care doar imaginaţia le-ar putea crea, pe care doar imaginaţia le-ar putea zugrăvi la perfecţie şi pe care oamenii, omul de rând, nu le-ar putea crea în veci exact precum au fost vizualizate – poate doar dacă sunt făcute de mâinile pricepute ale vizionarului.

Şi zâmbetul meu se duce mai departe , în timp ce metroul scârţâie, încercând să mă facă să îmi amintesc unde mă aflu şi că trebuie să mă urc într-ânsul:  şi dacă, totuşi, reuşesc? Ce-ar fi să reuşesc? Nici măcar nu aş pierde timpul să le râd în nas celor care mi-au spus că nu o s-o fac. Mi-aş împărţi bucuria cu o parte din ei, căci îmi sunt prea dragi pentru a-i da la o parte, iar restul de bucurie aş păstra-o pentru mine, aş imortaliza-o în toate felurile cu putinţă, aş scri-o, aş poza-o, aş desena-o, aş cânta-o cu vocea mea de melc răguşit şi surd.

Şi aş zice, într-un final, cerului: Uite, sunt fericită! Şi sufletul meu este chiar mai frumos decât tine! Căci casa mea… nu ar însemna numai nişte pereţi, nişte fotolii şi nişte culori; casa mea ar însemna tot sufletul meu pus acolo, câini, pisici, dihori, copii, iubiri de tot felul, prietenii de tot felul, amintiri de tot felul şi un viitor atât de plin încât nici măcar nu ar încăpea în cuvinte. Şi ce nu încape în cuvinte… să-mi fie iertat, dar este mai frumos chiar şi decât cerul!

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: