Păi cum să iubesc oamenii?

Oamenii sunt mamifere care se laudă a fi superioare oricărei alte specii. Omul este singurul animal care îşi distruge mediul înconjurător. Omul este singurul animal care este violent de plăcere. Omul este singurul animal care omoară alte animale de plăcere. Şi, totuşi, omul este în fruntea lanţului trofic!

Tot omul îşi ignoră semenii şi îşi caută numai binele propriu, în final. Vorbind cu prietenii, aud o opinie care, pe moment, m-a scandalizat, dar acum parcă se oglindeşte în mai multe relaţii decât aş vrea să accept: nu ne facem prieteni ca să ne fie bine tuturor, ne facem nevoie pentru că avem nevoie de ceva anume din acei oameni – de o oportunitate, de un zâmbet, de un ban, de o haină, de un sfat, de o porţie de energie, de cineva care să ne audă trăncănind, de câte şi mai câte.

Păi şi cum să iubesc oamenii? Omul, ca creaţie, da, mi se pare splendid. Imaginează-ţi că ai putea vedea tot de se întâmplă în corpul tău cu ochiul liber: cum se contractă fiecare muşchi, fiecare impuls trimis către creier, fiecare contractare şi relaxare a inimii, fiecare gând, tot! Aşa-i că suntem magnifici?

Şi, totuşi, nu ne iubesc. Pe mine mă iubesc, dar nu pentru că sunt om, ci pentru entitatea pe care o conţine corpul ăsta. Pe prietenii mei şi pe ăştia cu care-mi împart sângele şi arborele genealogic îi iubesc, dar tot pentru alte lucruri decât faptul că sunt oameni.

Aş prefera oricând să fim cu toţii maimuţe sau câini. M-am dus astăzi la un câine care m-a cunoscut acum 3 săptămâni şi care nu ştie nimic despre mine – poate doar că miros a pisică (pentru că o am) şi, uneori, a covrigi (pentru că îi mănânc).

Azi am arătat ca o mumie: palidă, cu părul în 89 de zări, nemachiată şi cu blugii de ieri. Crezi că i-a păsat câinelui de faptul că nu aveam tuş pe pleoape? M-a salutat cu un lătrat şi a venit gudurându-se să ne iubim. Nici măcar nu a contat că mâncasem îngheţată şi nu m-am spălat pe dinţi. Nici că nu am unghiile făcute. Nici că tricoul de pe mine era boţit şi plin de păr de la felina de acasă.

M-a iubit. Şi sunt o străină. O străină urâtă şi neîngrijită. Şi m-a iubit oricum. Iar oamenii se uită strâmb şi dau peste mine. Păi cum să-i iubesc? 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: