Scrisoare către eul meu mic

Dragă copil,

Trebuie să încep prin a-mi cere scuze: te rog să mă ierţi că te-am mâncat, dar cum altfel să te absorb şi să păstrez câte puţin din tine în fiecare celulă şi în fiecare sinapsă a mea? Am nevoie de vitaminele tale inepuizabile ca să pot rămân cine ai fost, măcar în bucăţică, pentru că numai atunci îmi amintesc să fi fost cu adevărat fericită.

Nu, iartă-mă, nu vreau să te amărăsc. Oamenii mari sunt nebuni, nu-şi dau seama câte motive de bucurie şi de fericire au. Oamenii mari sunt prea ocupaţi să se închine acelui singur zeu universal care nici măcar nu este o divinitate: îl aleargă, şi-l doresc, ar face orice pentru el. Oamenii mari spun zilnic că „banii nu aduc fericirea” şi totuşi şi-i doresc mai mult decât orice altceva şi uită să se bucure de lucrurile cu adevărat importante. Din păcate, dragă copil, mă transform într-un om mare.

Sunt sigură că acum înţelegi de ce am nevoie de tine şi de ce a trebuit să te mănânc şi să te absorb în învelişul ăsta care nici măcar nu îmi place aşa  de mult. Încerc să te las pe tine să îl faci mai frumos şi să îmi dai culoare: în haine şi în piele, dar mai ales în zâmbet şi-n priviri, ca să ştie şi alţii că eu încă mai sunt copil.

Dragă copil, te rog să mă ierţi şi că te ignor de atâtea ori când, de fapt, ştiu că tu ştii mai bine ce am de făcut. Omul mare în care mă transform este zăpăcit, nu-şi aminteşte că voiai să fii prinţesă şi apoi mireasă şi apoi miss şi apoi veterinar şi că ai fi putut fi toate acestea: omul mare în care mă transform vrea să fie responsabil şi cu picioarele pe pământ, fără să se gândească şi la faptul că pământul se poate surpa la orice cutremur.

Şi, în final, dragă copil, te rog să nu mă părăseşti niciodată, ci să creşti, să creşti mereu, să pot da o fărâmă din tine şi urmaşilor mei. Dragă copil, eşti atât de frumos, încât aş vrea să te arăt lumii întregi, dar să te şi pot păstra pentru veşnicie.

Cu drag,

Eul meu mijlociu 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: