Erou – eu, pentru mine

Bubulina, varianta feminină a lui Bulă, vorbeşte mult, uneori obscen şi din când în când le comite grav. Bubulina nu arată nici bine, nici rău; nu contează nici cât de lung are părul, nici ce culoare are, „important e cât şi cum gândesc”.  Pardon: cât şi cum gândeşte.

Bubulina era netemătoare când era mică: se căţăra în copaci, alerga în chiloţei prin lanul de porumb (pentru cine nu ştie: frunzele de porumb taie ca naiba), mergea cu roaba, se prindea de grinzi, sărea de pe şifonier – făcea orice face o maimuţă neastâmpărată.

Bulă, tatăl Bubulinei, a considerat că e vremea ca Bubulina să înveţe mersul pe bicicletă. „E bine să îl înveţi cât mai devreme, că oricum nu îl uiţi niciodată”, îi zise tatăl lui cândva, aşa că acum era rândul lui să împărtăşească această sămânţă de înţelepciune cu fii-sa.

Bubulina s-a urcat încrezătoare pe dihania Pegas cu două roţi mari şi altele două, mai mici. Şi pedala, şi râdea, şi Bulă o ţinea de şa. Râdeau amândoi şi vorbeau şi chiuiau, până când Bubulina a înţeles că râsul şi chiotele se îndepărtează ca într-un vis prost. S-a uitat în spate, iar Bulă zâmbea din toată inima, privind-o mândru de odrasla lui. 

bicicleta_practic_pegas_my_love

Bubulina, ca o maimuţă ce era, a făcut în aşa  fel încât a reuşit să cadă, cu bicicleta cu roţi ajutătoare cu tot. A durat încă două sute de milenii până când Bubulina să îşi facă din nou curaj să încerce să meargă pe bicicletă. De data asta, nu mai era Bulă să o ţină de şa, au fost alţi oameni – dragi, dar niciodată nu l-ar fi putut înlocui pe Bulă.

Povestitorul nu vrea să intre în detalii lacrimogene, căci e târziu chiar dacă nu este. Povestea lungă pe scurt (că doar ne plac calcurile ligvistice), Bubulina a învăţat să meargă pe bicicletă la vârsta la care mama ei… devenise mamă. Dar hei! Nu judecăm – fiecare cu realizările ei la timpurile lor!

Dacă ai fi văzut-o, Bubulina părea să pedaleze cu două picioare stângi. S-a împotmolit de multe ori în bordura din parcare. De şi mai multe ori, râse plină de bucurie infantilă că îi joacă vântul prin plete când pedalează. De ŞI mai multe ori, s-a oprit pentru ca nu cumva să lovească pietoni  – încă nu era destul de sigură pe ea. Prima dată când a reuşit să ocolească un pieton a fost ca primul 10 la fizică – o bucurie nemăsurabilă.

Apoi şi-a zis: „Gata, am învăţat să merg pe bicicletă!”, dar imediat apoi a venit iarna. Şi bicicleta aştepta ascultătoare sprijinită în cric. Bubulina îşi privea bicicleta cu jumătate de inimă şi îşi promitea de fiecare dată: copilul meu va şti să meargă şi pe bicicletă, şi cu trotineta, şi cu placa, iar eu voi fi acolo, ne vom plimba cot la cot…

Ieri, când a venit de la muncă, avea o falcă în cer şi una în pământ. Terapia ei era, de obicei, să cureţe prin casă. Ieri, a luat un tricou purtat pe care nu îl pusese încă la spălat şi a început să o lustruiască pe Maia (aşa îşi botezase vehiculul):

Primăvara asta, mă plimb cu bicicleta! Primăvara asta, sunt un erou; eu, pentru mine!

Sursa foto: Biciclop.eu

Advertisements

1 Comment (+add yours?)

  1. Ionut
    Mar 24, 2015 @ 18:47:13

    🙂 ok!… despre ce mai vorbim?! iti place fotbalul?! /:)

    si totusi, tu ti-l imaginezi pe vreunul inghitind cate o lingurita de faina zilnic ca sa scape de raceala? :)) cred ca o sa treaca o vreme pana am sa mai gasesc una la fel de buna prin textele tale de pe aici 🙂

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: