Discuţii filosofice cu… pisica

Mă priveşte cu ochi rotunzi, cu mustăţile împrăştiate şi cu urechile pe spate. Îi răspund:

– Ce, e vreo problemă?

Ea – tace. 

– Nu, Misha, nu este o problemă, pentru că problemele nu există. Problemele ni le facem. Pentru că suntem proşti, de-aia.

– Mriauu?

– Ba ai face bine să mă crezi. Eu sunt om, cântăresc mai mult şi am părul mai lung, aşa că ştiu mai bine.

– Miaaau?

– Şi ce dacă sunt om? Tot eu ştiu mai bine. Problemele nu există… maimuţele nu au probleme. Nici papagalii nu au probleme. Nici viermii nu au probleme. Nici elefanţii nu au probleme. Nu au probleme pentru că nu şi le fac.

– şi atunci de ce pisicile au probleme?

– Pisicile au probleme pentru  că au făcut prostia să accepte să trăiască printre şi cu oameni. Dacă rămâneau în lumea lor de pisici, nu ar fi avut probleme. Nu le-ar fi căzut părul ( ba da, dar nu ar fi contat, pentru că era lumea lor şi în lumea ta ai voie să îţi cadă ce vrei tu – uită-te la şerpi!), nu ar fi luat bătaie că se suie pe mese, nu ar fi fost mumificate de vii pentru că le-a murit regele, nu ar fi fost legate de coadă cu o sfoară de care au fost legate conserve ca să se sperie până rămân cu o singură viaţă din 9.

– Ei, da! Tu eşti pisică!

– Nu, Misha. (oftat) Nu, eu nu sunt pisică. Eu aş vrea să fiu pisică, numai că cineva a crezut că nu sunt destul de bună să fiu pisică, aşa că trebuie să fiu om, să am două picioare şi să îmi fac nervii să facă wrestling până când moartea îi va şi ne va despărţi.

– Te enervezi prea uşor, zău!

– Ia mai taci! Când o să munceşti tu ca să mă întreţii şi când o să îţi speli singură veceul şi o să mă perii pe mine în timpul tău liber, atunci să comentezi! Până atunci, lasă-mă să mă plâng de problemele pe care le am şi să ţip la tine, încercând să găsesc o rezolvare sau, măcar, să mă descarc!

Ea se aşază pe vine, clipeşte leneş, îşi linge umărul şi dă uşor din vârful cozii. Trage aer în piept să zică ceva, dar se transformă într-un căscat. Pleoscăie de două ori leneş, ciuleşte urechile şi priveşte repede spre uşa de la intrare (s-au auzit nişte paşi), înţelege că nu ne va vizita nimeni prea curând. Se uită din nou la mine, clipeşte din nou leneş, cască… şi tace.

Şi… stai puţin! Pisicile nu vorbesc! 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: