Când te cauți și nu te găsești…

Te uiți în jur și nu-ți vine-a crede c-ai mai sărit peste un an. Te gândești la tine și la alții, la cum ați crescut, la cum a crescut fiecare și cum fiecare își găsește alt drum, Începi să te gândești la cum lași propoziții neterminate și începi să spui altceva – deficit de atenție sau surplus de idei. 

Parcă, totuși, din toți cei din jurul tău, nici măcar tu nu mai ești TU. Și atunci, începi să te cauți.

Te cauți în fotografii vechi, te cauți în poezii, te cauți în cărți pe cotoarele cărora s-a așezat praful, te cauți în ochii părinților și în zâmbetul fugitiv al unui străin.

Un gând fugar te bate pe umăr și îți spune să te privești în oglindă, așa că te grăbești să te privești în primul geam suflat pe o parte cu zinc sau argint, în prima baltă, într-o vitrină stropită de ploaie. Nu ești acolo. Acolo este doar un chip care te privește neajutorat și îți mimează că trebuie să cauți în altă parte.

Te întorci și te uiți în sus: cerul are mereu câte un răspuns. Totuși, de data asta te privește sec și albastru, ridicând dintr-o sprânceană înnorată la tine.

Așa că începi din nou să cauți. Tragi aer în piept și ridici pietre, lustruiești roți, faci curat în dulapuri. Nu ești nici acolo. Schimbi camera, apartamentul, orașul. Nu ești nici dincolo. Ești ca acea fotografie pe care ai pierdut-o și nu știi unde să o cauți. Începi și te cauți în bilețele, în scrisori, în mesaje trimise. Parcă se întrezărește ceva, dar este mult prea vag pentru o definiție. Te cauți în amintiri și în zâmbete – pure năluciri ce te-au fericit cândva. Dar nu ești nici acolo. Nu este nicio surpriză. De fapt, tu nu ești în niciunul dintre acele locuri, pentru că tu ești tot în tine.

E ca în gluma aia proastă: “mi-ai furat inima, dar nu-i nimic: mai am una în frigider”. Așa este și cu tine… ești acolo, mic, închis într-o cutie, pus la păstrare ca nu cumva toți străinii ăștia răi, toți indivizii ăștia care te privesc cu ură sau cu superioritate sau care privesc prin tine, care te îmbrâncesc fără niciun motiv și care uită să își ceară scuze pentru că nu au știut niciodată… toți EI să nu te poată răni. Te-ai pus la păstrare, dar trebuie să te regăsești pentru tine, pentru a putea continua.

Când te cauți și nu te găsești înseamnă un singur lucru: te-ai blocat într-un cadru care nu recunoaște persoana care ai ajuns. Întoarce-te până acolo unde știai cine ești. Tu ești aceeași persoană, numai că ai început să îți deformezi imaginea despre tine sperând că te va plăcea cineva anume ori cineva mai mulți, când important, de fapt, este să te placi tu, pentru a te putea recunoaște în timp și pentru a nu deveni o altă mască ce va rătăci pe străzi și va fi pășită în timpul ploilor de vară.

Advertisements

1 Comment (+add yours?)

  1. vali
    Jan 21, 2014 @ 19:39:05

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: