Iar când sunt eu…

De fiecare dată când mă privesc în oglindă este acelaşi om, dar cu o altă expresie. Uneori, zice că vrea să doarmă, alteori că a avut o noapte grea, alteori se bucură că este o dimineaţă cu soare, iar alteori se gândeşte cu jind la oamenii care încă visează frumos atunci când se trezeşte înainte de crăparea zorilor. 

Sunt tot eu. Sunt tot eu în oglindă şi nici măcar nu cânt precum narcisa lui Coşbuc  – „şi ce cap frumos răsare” – mai ales că uneori nu e frumos deloc. Uneori, e trist, obosit, umflat şi palid. Dar sunt tot eu.

Dacă trebuie să ies din casă… încep să fiu mai multe e-uri. Încep să par că aş avea atâtea e-uri încât m-ai putea striga „margarină!” şi mai, mai, că ţi-aş răspunde, dacă nu aş şti că faptul că arăt într-un fel sau altul nu schimbă moaca şi nici omul pe care îl văd în oglindă dimineaţa.

Totuşi, zi de zi mă deghizez. Într-o zi, sunt pe jumătate tata, cu puloverul lui larg şi bleumarin, cu mersul lui legănat şi cu zâmbetul lui de ştrengar. Într-o altă zi, sunt pe jumătate mama, cu puloverul ei tricotat de sora mai mare, cu nasul puţin în vânt şi cu mers cuminte, de domnişoară. Într-o altă zi, sunt eu, cea din liceu, cu hanorac cu imprimeu haios, cu mersul uşor săltat, cu mimica plină de „figuri”. Într-o altă zi, arăt lumii că aş fi vrut, într-o altă zi, să fiu stewardesă şi îmi pun la gât eşarfa, legată cu nodul într-o parte. Altă zi e pentru F., cea care a visat să rămână şcolăriţă mai mulţi ani decât ar fi fost normal, şi îmi pun cămaşă şi îmi prind părul în două cozi împletite pe deandoaselea (da, aşa, legat).  

În altă zi îmi pun în valoare feminitatea şi îmi pun o mască asemănătoare cu a altor fete: tuş, rimel, fard – nu îmi sunt prietene, totuşi uneori mă folosesc de ele ca să fiu mai mult decât „un mort frumos, cu ochii vii”, cum mă alinta cândva cineva drag.

În altă zi vreau să ştie toată lumea ce muzică ascult, aşa că îmi pun pantalonii largi şi ies în lume cu un aer îndrăzneţ, pusă pe harţă şi gata să îmi cer drepturile de artist subteran. În altă zi sunt doar un clovn – şi nici măcar nu e de Halloween. Am fost şi zână, sunt şi zombi. Am fost poet, am fost arlechin, am fost mim, am fost prinţesă, am fost fluture, am fost corb.

Am fost justiţiar, am fost şef de trib, am fost căpitan de plai, am fost ciobănaş cu numai trei miei, am fost Nică, am fost hoţ, am fost celebră, am fost boboc, am fost…

Dar, dincolo de toate, sunt tot eu. Eu, cea cu o mie de straturi, cea care nu are suflet şi cea care râde mereu. Cea care ţipă când tu eşti deja nervos. Cea care râde un sfert de oră pentru că te-a înţeles greşit. Sunt cea care se împiedică în litere, care cade şi râde tot ea. Cea care plânge pe ascuns. Cea care tuşeşte ca un măgăruş, dar ţopăie prin frunze uscate ca o „iediţă”.

Am straturi, dar tot eu sunt. Iar când sunt eu… tu trebuie să fii tu. 

Advertisements

1 Comment (+add yours?)

  1. Ionut
    Mar 21, 2015 @ 10:49:39

    🙂

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: