Odată, niciodată, întotdeauna…

Cu un gând de departe am ajuns la un alt gând, apoi la un altul şi tot aşa, până când am poposit la unul dintre ele: mă gândeam să fac o listă cu lucruri pe care nu le voi avea niciodată şi o listă cu lucruri pe care le voi avea pentru totdeauna. 

M-am poticnit puţin şi asta din atât de multe motive încât m-am uimit pe mine însămi. În primul rând, m-am oprit puţin amintindu-mi că mi-am promis să nu mai fac liste, nici chiar de cumpărături. În al doilea rând, m-am lovit de un gând secundar: ce mă fac dacă cele pe care nu le voi putea avea niciodată vor fi mai multe decât cele pe care nu le voi putea pierde niciodată?

Apoi, pentru că trebuia să alung ideea aceasta depresionanţioasă (da, nu există acest cuvânt), m-am forţat să mă gândesc la altceva: de unde voi şti ce este pentru totdeauna?

Nu am cum să ştiu – uneori, „pentru totdeauna” durează până mâine, durează doisprezece ani, durează până când moartea ne va despărţi (să sperăm că moartea „ta”) sau până… până când?

Şi am rămas aici… cu o listă imaginară în minte: o coală de vocabular împărţită în două, unde de o parte a liniei scrie cu litere de mâna-mea „Voi avea pentru totdeauna…”, iar de cealaltă partea „Nu voi putea avea niciodată…” şi în rest nimic.

„Niciodată” este prea pesimist şi nu îmi mai dă voie să visez. L-aş izgoni, dar apoi ar însemna să trăiesc pentru totdeauna fără niciodată. Iar încăpăţânarea mea nu îmi permite nici această variantă – am nevoie ca întotdeauna să pot folosi orice cuvânt, simplu sau compus, comun sau propriu.

„Pentru totdeauna” este prea mult şi nu poate fi controlat. Astrologii ar spune că mintea mea de Capricorn are nevoie de controlul absolut sau măcar de impresia că ar deţine controlul. Adevărul este că nu am nevoie să controlez eu totul, ci să ştiu că totul poate fi controlat, iar zodiile sunt doar alte prostii prin care se manipulează percepţia maselor. Pentru totdeauna durează uneori prea mult, alte ori prea puţin, dar niciodată pentru totdeauna. Totuşi, dacă „pentru totdeauna” ar dura atât de mult, ne-am pierde pe noi înşine într-o eternitate de vorbe, de gesturi şi de timpi, de momente, de priviri şi de dorinţe.

Am zis că nu voi face lista aceasta şi pentru că:

–         Aş fi zis că niciodată nu voi avea posibilitatea de a merge pe Lună – dar cine ştie?

–         Aş fi zis că întotdeaună mă voi avea pe mine – dar pentru că eu nu sunt aceeaşi de la o zi la alta, aceasta ar fi una dintre cele mai mari minciuni;

–         Aş fi zis că niciodată nu o să îi părăsesc pe cei dragi – totuşi, mă simt vinovată pentru multe gesturi şi cuvinte nepotrivite în momente nepotrivite şi aşa mai departe, iar majoritatea dintre acestea nu mai am cum să le îndrept;

–         Aş fi zis că voi fi întotdeauna mândră de mine – mă îndoiesc de mine de prea multe ori ca să pot să cred în această afirmaţie.

Prin urmare, nu pot realiza o astfel de listă. M-aş contrazice prea des şi nu aş face decât să îmi dovedesc, încă o dată, cât de mică şi de neputincioasă sunt. 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: