What the fuck are we?

O parte din populaţia umană a Pământului este convinsă că este făcută din pământ şi scuipat, de către un Dumnezeu. O altă parte a populaţiei umane este convinsă de teoria darwinistă – dar cine sunt eu sau cine a fost Darwin ca să spunem că familia lor se trage din maimuţe? În plus, unii dintre noi încă nu îşi pot depăşi condiţia de maimuţoi, dar despre asta am mai vorbit

Eu sunt convinsă că oameni diferiţi au seminţe diferite de la specii diferite. Este foarte uşor, nu trebuie decât să priveşti puţin mai atent în jur şi, crede-mă, vei vedea şi tu.

De exemplu, unii au puţin piţigoi în ADN-ul lor. Sigur, sunt frumos coloraţi şi zglobii şi îţi doreşti să ai cât mai mulţi aproape, pentru că sunt frumoşi şi haioşi şi plini de energie şi nu prea are cum să nu îţi placă oamenii-piţigoi. Totuşi, scapă repede, nu sunt statornici. Iar dacă se sperie prea tare, dacă se simt în pericol sau dacă se simt trădaţi, se sinucid. Nu, vorbesc serios: piţigoii îşi bagă unghia în gât la propriu în urma unor situaţii tensionate. În cazul oamenilor, poate fi vorba doar despre suicid social – izolare.

Ştiaţi că de-a lungul unei zile, piţigoiul mănâncă insecte cu o greutate totală egală cu greutatea lui?

Unii sunt ceva mai empatici şi mai expresivi şi îşi lasă la vedere chiar şi trăirile cele mai intime – ori nu le pot controla – sunt cameleoni, micuţii de ei! De altfel, nu judec. Ar fi totul mult mai urât şi mai cenuşiu dacă nu am şti să fim şi cameleoni din când în când, să le arătăm celorlalţi, în culorile noastre proprii şi personale, în „true colors”, că ne enervează, că ţinem la ei (cum altfel am putea să ne enervăm?), că ne surprind, că ne bucură ori că ne întristează. Cu această ocazie, mulţumesc mamelor prietenilor mei pentru praful de cameleon adăugat în compoziţie!

Ştiaţi că limba unui cameleon este de două ori mai lungă decât corpul lui?

Desigur, mulţi dintre noi au sisteme de apărare dintre cele mai… candide: uneori ne prefacem ghiocei, când ne temem de ceva. Lăsăm capul în jos, îl băgăm în pământ ca struţul, numai să nu trebuiască să ne înfruntăm problemele. Asta este: unii îşi asumă responsabilităţile, alţii fug, alţii doar se ascund. Struţul din tine îţi va spune mereu să te ascunzi ori să priveşti în cu totul altă parte, sperând că doamna învăţătoare nu îţi va cere tocmai ţie răspunsul neştiut la întrebarea pe care nu ai auzit-o, nu ai înţeles-o şi, deci, a cărei rezolvare nu o ştii.

Dar ştiaţi că ideea că struţul îşi ascunde capul în nisip este doar o legendă? Aceasta a pornit datorită faptului că are gâtul foarte lung şi, având capul foarte mic, nu i se mai vede moţul când struţul mănâncă.

Personal, cred că sunt o amestecătură de pământ cu puţin praf de stele, o pană de vrabie (de aceea îmi pot permite să spun „dă-te-n pana mea!”, dar nu o fac, pentru că sunt o doamnă), un ficat de elefant, o inimă de broască şi… şi gata, acest articol nu este despre mine! 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: