Ca o raţă travestită…

Nu se pune problema să mă răţoi ca un răţoi despre raţe răzleţite… Raţele sunt între puţinele dihănii cu pene pe care le înghit şi este foarte uşor de motivat.

Din categoria: wtf are we?” a fost scris despre alte necuvântătoare în raport cu mult superioarele vietăţi cuvântătoare care suntem – a se nota ironia. Între toate acestea nu am numit şi raţele, pentru că, sincer, nu m-am gândit la ele în momentul scrierii. Revenind asupra acelei perspective, trebuie să subliniez şi lucrurile care fac din unii dintre noi raţe şi cele care îi fac pe alţii dintre noi să fie doar nişte gâşte. Despre gâşte este clar: cum aud de un scandal, cum îşi dau cu părerea, într-un mod cât mai gălăgios cu putinţă; apoi au pretenţia că sunt frumoase şi elegante, deşi gâscanii sunt cei mai urâţi şi mai năsoşi masculi dintre păsări şi, de parcă aceste „detalii” nu ar fi de ajuns, consideră orice individ din afara cârdului lor ca fiind un dăunător, o ameninţare, un infractor (vezi poveste cu gânsacul cu papucii roşii).

O raţă, de exemplu, stă cu cârdul, dar niciodată nu se va amesteca într-o cearta care nu o vizează. Dacă vrea bucata de pâine, se va arunca spre ea. Dacă o altă raţă îşi doreşte aceeaşi bucată, viteza de reacţie este cea care va decide a cui va fi nenorocita de firimitură. Statutul social va înclina balanţa în cazul unei dispute.

Nu ştiu despre voi, dar eu nu am văzut lupte între raţe sau răţoi. Lupte între cocoşi – da, lupte între găini – da, lupte între gâşte – da, lupte între papagali – da. Lupte între raţe – nu. Mai mult decât o ciufuleală minoră niciodată, pentru că orgoliile personale sunt mai puţin importante decât buna relaţionare în interiorul cârdului.

Raţele se iubesc între ele, ştiu să măcăne în şoaptă despre orice le-ar deranja şi nu fac gălăgie decât atunci când zboară cu alai către ţări calde. Raţele domestice sunt încă şi mai uşor de iubit. Le vezi bobocii crescând, dând ţanţoş din codiţa lor înfumurată, bălăcindu-se în cea mai mică lacrimă de rouă, dacă aceea este singura urmă de apă.

Raţele de parc – le vom considera ca fiind dintr-un singur soi – sunt şi ele docile. Ştiu să rămână unite, nu aruncă cu prostii în oameni, nu întind gâtul şi nici nu sunt gălăgioase. Vin măcănind la mal ca să te întrebe de sănătate, te privesc cu ochi blânzi, apoi se îndepărtează.

Dacă ar fi mai puţini oameni gâşte şi ar fi mai mulţi oameni raţe, poate chiar am reuşi să rezolvăm toate problemele (dintre cele cu adevărat grave) care macină televiziunile de atâta amar de vreme, poate că nu am mai avea concursuri de frumuseţe inutile, poate că am învăţa, într-un final, că răţuşca cea urâtă este o etichetă stupidă şi că fiecare soi are modul propriu de evoluţie.

Fii o raţă adevărată! 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: