Mincinoşii

Trăim şi ne hrănim cu minciuni. Avem nevoie de ele pentru a face faţă provocărilor fiecărei zile, avem nevoie de ele ca să fim cine credem că suntem.

Ne minţim fără a realiza, uneori, că jumătate dintre convingerile noastre sunt minciuni. Amintirile, în special. Tot trecutul nostru, întreaga noastră experienţă este judecată prin prisma a ceea ce am fost, motiv pentru care nu vom putea niciodată să vedem faptele cu claritate. Dacă ne-ar arăta cineva o filmare cu cea mai tensionată zi de acum 3 ani, cu siguranţă nu ne-am recunoaşte şi nu am putea percepe faptul că lucrurile nu au fost chiar aşa cum le-am crezut a fi. Fiecare moment ne schimbă traiectoria. Fiecare pas ne schimbă viitorul, dar şi esenţa spirituală.

Pentru că suntem fiinţe emotive, tindem să deformăm unele cuvinte şi unele gesturi ale celor din jur fără a ne îndoi vreun moment de veridicitatea judecăţilor noastre. Indiferent că avem dreptate sau nu, noi avem dreptate. Există şi câteva excepţii, câteva exemplare de oameni curajoşi care iau în calcul şi o marjă de eroare: posibilitatea de a nu deţine adevărul absolut şi judecata optimă într-un moment sau altul.

Ne plac minciunile pentru că ne oferă confort. De aceea, atunci când ne întrebăm prietenele dacă ne-am îngrăşat, ele ştiu că răspunsul corect este unul negativ. Problemele adevărate apar atunci când ne convingem pe noi înşine că adevărul este îmbrăcat în costumul minciunii noastre preferate: el este gelos pentru că o iubeşte pe ea, nu pentru că este un psihopat, atunci când i-am spus tatălui Mirelei că nu a băut decât bere în timp ce lua antidepresive a fost alegerea potrivită, pentru că altfel ar fi pedepsit-o şi tot aşa. Luăm tot felul de decizii greşite pretinzând că noi deţinem adevărul absolut şi că ştim cu adevărat care este cel mai bun lucru de făcut. Iar adevărul este că acesta este singurul mod în care ne putem împăca şi ne putem accepta pe noi înşine: convingându-ne că orice altceva am fi făcut ar fi fost mai rău sau ar fi avut consecinţe mai grave.

Dacă ne-am întreba mereu „ce-ar fi fost dacă…?” cu siguranţă nu ar mai fi nimeni întreg la minte. Singurul mod în care putem realmente să fim mai aproape de acea convingere că am făcut cea mai bună alegere este să nu aşteptăm să ne întrebăm „ce ar fi fost dacă…?”, ci să ne întrebăm „ce ar fi dacă…?”, luând în considerare cât mai multe variante şi încercând să gândim totul din mai multe perspective. Poate aşa chiar am putea scăpa de o căruţă dintre remuşcări…

            Homo sapiens sapiens? Nu, homo mendax

Acest articol a apărut şi pe GEN90.net

Advertisements

1 Comment (+add yours?)

  1. Dragos
    Aug 27, 2013 @ 13:23:59

    Minciuna se confunda cu adevarul.

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: