Pisica mea mă urmăreşte

Pisica mea mă urmăreşte. Nu e o glumă. Nu e afecţiune. Ea este o pisică nebună.

Din când în când, când îmi permit să dorm, ea îmi este alături. Desigur, nu ne sincronizăm somnul – ea domneşte noaptea, eu o sforăi. Aşadar, îmi stă alături, fixându-mă cu privirea. Nu mi-e teamă că îmi va sfâşia jugulara jucăuşă, nicidecum – dacă vrea să mă ucidă, va găsi modalităţi originale.

Va începe prin a-mi mânca limba, pentru a nu putea ţipa după ajutor, apoi îmi va zgâria încheieturile până va reuşi să îmi sfârtece tendoanele. Va mesteca pe îndelete muşchii cei mai bine lucraţi, iar restul îl va arunca păsărilor, pe fereastră. Va lăsa la urmă creierul – întotdeauna păstrează ce e mai bun pentru final.

Ştie când dorm profund, iar atunci patrulează încrezătoare prin casă, păzindu-mă de tot felul de gângănii, chiar şi de cele cu două picioare… chiar şi de cele din ectoplasmă. Totuşi, nu îmi pot schimba poziţia fără ca ea să ştie şi să vină din nou alături, pentru a mă încremeni într-un nou vis adânc şi imobilizant.

Pisica mea mă urmăreşte. Când lucrez, îmi stă pe piept, pe pântec, ori în cap. Ori, dacă nu, pe mâna de pe mouse, pregătită să mă certe când dau click pe fereastra de Facebook. Când nu lucrez, se aşează direct pe tastatură, ca să fie sigură că nu mă răzgândesc.

Pisica… mă urmăreşte. Chiar şi când doarme ea este vigilentă. Nu pot pleca de lângă spinarea ei fără să ştie. Nu pot pleca din cameră fără să ştie. Mă mut doar dincolo de perete, iar ea trebuie să vină cu mine, să îşi odihnească căpşorul exact pe biroul unde aş fi pus, de altfel, laptopul. Dacă nu, se aşează pe scaunul din bucătărie şi doarme acolo exact atâta timp cât îmi fierb cartofii. Apoi ştie că trebuie să mergem înapoi în cameră, unde bea puţină apă, cu coada mereu aţintită spre mine, apoi se urcă din nou pe pieptul meu.

Pisica mea se spală când mă spăl şi eu. Se aşează în poponeţ, lângă cadă, în lighean, fără să conteze dacă în acesta sunt rufe ori ba. Mă priveşte clipind leneş, apoi începe să-şi facă toaleta. Nu poate pierde timpul cu asta dacă eu nu sunt imobilizată de ploaia controlată a obiectului aceluia argintiu. Altfel, ar trebui să umble după mine prin casă.

 

Eu şi pisica mea suntem codependente. Probabilitatea de a ajunge femeia nebună cu pisici este minimă. Eu voi fi femeia nebună a pisicii. 

Advertisements

1 Comment (+add yours?)

  1. FlorinA
    Aug 25, 2013 @ 23:45:02

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: