Viitorul nostru

Mare, negru şi cu miros de formol, mai-mai c-am prefera să miroasă a carmol sau, poate, a alcool. Mergi în demisol şi desenează-i cheia sol pe frunte, ca, oriunde ar pleca viitorul tău, să ai muzica cu tine.

Cu mireasma lui de formol cu tot, viitorul pare un câine şchiop. Ţi-e atât de milă de el încât nu îl poţi privi şi dai vina pentru starea lui pe oricine altcineva, dar pe tine nu.

Viitorul nostru… poate ar fi mai bine să fie anesteziat. El, dimpotrivă, este sineste…ziat! Vom avea la fel de multe simţuri încât nu ne va veni să credem că ne lipseşte tocmai bunul simţ. Vom avea atât de multe simţuri încât ne vom ruga să nu mai funcţioneze decât unul: simţul umorului!

Viitorul nostru, totuşi, nu e definit. Nici măcar mirosul de formol nu îl simţim încă, dar îl vom repera după ce spiritul va părăsi templul pe care l-am îmbătat de atâtea ori, pe care l-am împiedicat, pe care l-am îngrăşat şi l-am slăbit, pe care l-am copt la soare şi l-am tolănit în zăpadă, pe care l-am iubit, l-am mângâiat şi l-am lăsat să fie mângâiat de un alt templu. Templul nostru va amorţi, se va întări, se va învineţi înainte de a deveni negru şi de a mirosi a formol.

 

Ca orice templu, a avut un apogeu; ca orice templu, va deveni o ruină; ca orice templu, va fi uitat după câteva zeci ori sute de ani. 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: