Noi suntem pe dos

Cine este „noi”? „Noi” este noi toţi, fiecare şi împreună. Români, ţigani, romi, unguri, saşi şi orice altă naţie. De la o vreme, când cineva este pe dos, toată lumea crede că este homosexual. Da, vezi? Atât de limitaţi suntem!  

Suntem nebuni şi orbi, dar cu pretenţii! Dintotdeauna am fost mai preocupaţi de vieţile altora decât de vieţile noastre – altfel nu s-ar fi născut nici vedetele, nici tabloidele. Totuşi, şi pe unele şi pe celelalte le urmărim doar ca să avem ce comenta, pentru că preferăm existenţa superficială.

Înjurăm, blestemăm, ponegrim numele care circulă prin ziare şi pe ecrane, fără a ne gândi că şi noi am face lucruri asemănătoare dacă ne-am afla în pielea lor: X face muzică proastă, Y este politician jegos, care trage pentru el, nu pentru ţară, Z seduce femeile din senat cu cine ştie ce maşini sau conturi în bănci. Dar X produce acel tip de muzică pentru că acela se vinde, Y este doar expresia hiperbolizată a preocupărilor oricărui muritor contemporan, iar Z se lasă condus de hormoni, pentru că atunci când ai totul şi nu ai ceva mai bun de făcut (cum ar fi să investeşti în sistemul medical şi cel educaţional), investeşti în femei şi pofte efemere.

Cu toţii suntem la fel, dar ne încăpăţânăm să credem opusul, pentru că ne place să fim revoltaţi.

 

Dar uite cât de pe dos suntem…

 

Vrem adevărul gol-goluţ, dar nu îl putem suporta.

Există mai multe anunţuri cu câini găsiţi decât anunţuri cu câini pierduţi.

Cumpărăm cartofi bio şi îi facem prăjiţi.

Avem pretenţii la sinceritate, dar minţim de îngheaţă apele indiferent de anotimp.

Vrem ca cei mici să nu vorbească urât, dar nu ne putem cenzura vocabularul.

Vrem să ni se facă loc să trecem pe stradă, dar mergem ca nişte berbeci.

Vrem să ne zâmbească vânzătoarea de la magazin, dar nu ştim să dăm şi nici să luăm „Bună ziua!”, nici să rugăm, nici să mulţumim.

 

Şi câte şi mai câte astfel de exemple găsim în fiecare zi, la noi sau la semenii noştri, în ochi, în practică, în cap sau în cuvânt! 

Advertisements

1 Comment (+add yours?)

  1. Trackback: Din când în când | Panerul cu idei

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: