Pe cei buni îi voi lăuda mai târziu

Pentru majoritatea celor care au ajuns la acest articol nu este un secret faptul că îmi caut de muncă. Îmi caut de muncă, deci sunt veşnic revoltată şi acumulez frustrări precum un funcţionar al Poştei Române.

I-aş împuşca, tată! I-aş împuşca de tot pe toţi! Iar tatăl meu cu siguranţă m-ar susţine dacă mi-ar citi articolul. Angajatori şi oameni de afaceri or fi ei, dar afacerile nu ar trebui să reprezinte sinonimul bătăii de joc. 

Toţi angajatorii caută oameni cu experienţă, oameni care au cunoştinţe avansate în engleză şi franceză, eventual şi în germană şi italiană. ŞI, nu „sau”! Majoritatea îşi doresc candidaţi serioşi, dar nu sunt în stare nici măcar să îşi scrie anunţul într-o română corectă, ca să nu mai spunem că nu sunt capabili să îşi descrie firma într-un mod atractiv.

Păi cum să oferi 0,01 lei pe cuvânt, dar să ceri candidaţilor să fi absolvit cursuri superioare de filologie, comunicare sau jurnalism? UN BAN PE CUVÂNT? Aş avea eu câteva cuvinte de oferit în mod gratuit acestor angajatori, dar mi-am promis că nu voi scrie obscenităţi pe blog…

Te fac oamenii ăştia să crezi că este mai bine să îţi pierzi o zi întreagă (14 ore, de fapt) stând în picioare şi aplaudând pentru 50 de lei, că e mai bine să scrii articole pompoase pentru 5 lei, că e mai bine să fii şofer pe camion cu program de 24/24 decât să stai acasă. Dar ficaţii tăi ce zic? Dar nervii tăi? Dar stomacul tău şi toate nopţile nedormite sau dormite printre coşmaruri ce zic?

După toate acestea, lasă anunţul activ 200 de ani. Le trimiţi mail, aplici pe site-urile de recrutare, te dai peste cap să îţi găseşti un loc de muncă şi să le dovedeşti ăstora că meriţi să lucrezi, că te duce capul şi că unul dintre cele mai importante lucruri din viaţa asta pentru tine este un loc de muncă unde să fii apreciat şi să ai ce aprecia.  Totuşi, mai bine de jumătate dintre angajatori nici măcar nu se obosesc să deschidă mailurile sau să verifice aplicările de pe aceleaşi site-uri de recrutare unde scriu anunţuri de angajare de toată jena.

Oamenii aceştia sunt nebuni şi, unii, chiar nesimţiţi. Iar cei care le acceptă ofertele sunt deopotrivă de nebuni, iar nesimţirea li se transformă în disperare.

Dar cum ar fi să renunţe toţi muncitorii călcaţi în picioare la locurile lor de muncă? Sigur, ar fi greu, dar şi economia s-ar duce pe organul atât de protejat de bărbaţi şi toată lumea ar fi la pământ, dar măcar ar fi egalitate!

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: