Lucruri la care ţinem

În toate filmele americane, personajele dau, la un moment dat, peste o cutie de lemn sau din carton, simplă sau cu multe abţibilduri lipite, un locuşor care funcţionează ca o capsulă temporală: locul unde mici obiecte amintesc de „tinereţi”, de experienţele trecute. 

Când eram mică, eram un soi de gunoier… aveam un dulăpior unde aveam toate pozele cu mine (seminţe de narcisism), o poză de la cununia civilă a părinţilor (apogeul frumuseţii lor exterioare), un fragment de riglă (mi-o rupsese băiatul de care îmi plăcea la vremea aceea), o radieră furată (primul lucru furat), bileţelele adunate de-a lungul anilor de şcoală şi studiu intensiv, flori presate, mostre de parfum, reţete de prăjituri pe care visam să le fac şi nici până în ziua aceasta nu mi s-au îndeplinit visurile…Gândindu-mă la lucrul acesta, îmi dau seama: cu cât creştem mai mult, cu atât renunţăm mai uşor la lucrurile care ne-au fost cândva dragi. 

Dar ce nu se putea găsi acolo! Apoi am crescut şi am aruncat din ele: întâi decupajele din reviste, apoi florile, apoi am dus pozele la locul lor. Într-un final, am aruncat şi bucata de riglă, şi radiera – nu mă mai defineau.

Acum îmi place să arunc lucruri. Nici nu mă mai gândesc dacă ar putea să îmi servească la un moment dat. Îmi place să şterg mesajele pe care le păstram de ani verzi doar pentru că erau de la persoane care mi-au fost dragi, îmi place să şterg prietenii de pe Facebook care nu îmi sunt prieteni, îmi place să şterg dintre amintiri tot ce ar putea să mă facă să oftez sau să mă încrunt.

Sunt sigură că toată lumea face asta din când în când… dar oare ce ne vom face când nu vom mai avea ce să aruncăm, ce să ştergem, ce să uităm?

Advertisements

1 Comment (+add yours?)

  1. negru. gri. portocaliu.
    Aug 13, 2013 @ 22:39:09

    ii vom intreba pe nepotii nostri [cei dintre noi care vom avea un astfel de noroc] : nepoate: cum p. mamei lui il cheama pe neamtul ala de-mi ascunde lucrurile? si ei vor zambi, amar -unii-, si vor raspunde,de fiecare data, pana cand li se va termina rabdarea -unora- : alzheimer tataie, alzheimer! / mamaie ca sa respectam genul scriitoarei. 😉

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: